Ospitalitate între toleranță și responsabilitate

Situația extremă a refugiaților de război sirieni ce traversează Marea Mediterană spre țări împrejmuite cu garduri de sârmă lamată face ca ospitalitatea europeană să fie din ce în ce mai vulnerabilă.


Cu toții avem nevoie de modalități noi de înțelegere a propriei noastre responsabilității cu privire la felul în care oferim și trăim ospitalitatea – una dintre primele virtuți ale umanității.
Practicarea ospitalității ca virtute ne poate oferi tuturor, emigranți sau nu, aceleași condiții de posibilitate pentru a deveni mai umani: trăind în respect mutual față propriile noastre singularități, fiecare ar putea deveni un oaspete sau o gazdă mai bună. (refugiați, ospitalitate, toleranță, responsabilitate, virtute, emigrant, xenofobie, terorism, azil, protecție)

Premisă
În contextul actual al crizei geopolitice din Orientul Mijlociu, Uniuniea Europeană (UE) este marcată suficient de profund de situația refugiaților și de problema securizării frontierelor statelor încât drepturile migranților au devenit subiectul cel mai vulnerabil în dezbaterile publice naționale și internaționale. Audiovizualul, presa scrisă și mass-media online au fost atât de suprasaturate de imagini cu puternic impact simbolic și emoțional încât publicul larg a început să devină indiferent ori hiper-reactiv.
Numărul enorm al migranților naufragiați sau dispăruți în apele mediterane (3771) într-un singur an, 2015, alături de cel al victimelor atentatelor teroriste sunt provocări majore pentru garantarea drepturilor universale și respectarea valorilor fundamentale ale omului. Situația extremă în care se află sutele de refugiați care sosesc zilnic la porțile de sud ale Europei, reintroducerea controlului frontalier în Spațiul Schengen, atacurile teroriste, islamofobia și lipsa siguranței în spațiul public sunt provocări puternice la adresa ospitalității – virtutea socială a întregii umanități.
După o succintă prezentare în cifre a contextului european al migrației (1.) vom considera provocările majore ale primirii refugiaților în statele membre ale UE (2.), iar apoi vom sublinia câteva forme și practici de ospitalitate (3.) de sincronizat cu contextul actual print-un proces de continuă creativitate și discernământ (4.).

1.Contextul migrației în cifre
Statisticile Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) precizează că în ultima decadă numărul noilor migranți forțați la nivel mondial s-a triplat, crescând de la 21 de milioane la peste 60 . Ca urmare, numărul total al migranților crește la 244 de milioane .
În Europa însă, între 2000 și 2015 numărul imigranților a ajuns la 76 milioane , ceea ce înseamnă o creștere procentuală de 35%. În aceeași perioadă, numărul total al emigranților în căutare de protecție internațională a crescut cu 135%, ajungând în 2015 să depășească 20 de milioane . Tot în 2015, numărul celor care au fost nevoiți să-și părăsească în mod forțat propria casă, obiceiurile, propriul loc de muncă, familia, prietenii și propriul habitat a ajuns să reprezinte 25% din totalitatea migranților.
Odată cu accentuarea dramatică a crizei din Siria și Orientul Mijlociu, în 2014, apar la nivel mondial 14 milioane de emigranți noi, adică de 4 ori mai mulți decât în 2013. În același an, numărul rezidenților din Uniunea Europeană (UE) cu cetățenie în afara statelor membre se ridică la 19,6 millioane, reprezentând 3.9 % populația celor 28 de state membre ale UE.
În 2015, procentul cererilor noi de azil în regim de primă solicitare pe teritoriul UE a ajuns să fie cu 123% mai mare față de 2014 , ajungând la peste 1,25 de milioane, ceea ce reprezință 0,25 % din totalul populației UE. În același timp, în Turcia, stat considerat culoar de migrație spre Europa, numărul refugiaților crește considerabil atingând cifra record de 1,6 milioane .
Fenomenul migrației nu reprezintă însă o noutate, nici la nivel european, și cu atât mai puțin la nivel mondial: aproape două treimi din numărul total al migranților trăiesc în Europa, 76 de millioane și în Asia, 75 de millioane. În prezent, numărul imigranților în Europa, America de Nord și Oceania reprezintă peste 10% din populația gazdă.
Succesiunea datelor statistice de mai sus evidențiază creșterea semnificativă a numărului de migranți la nivel modial, ritmul alert al multiplicărilor cererilor de azil din ultimii doi ani în UE și raportul record de 1/122 de refugiați din totalul populației mondiale.

2. Provocări majore ale ospitalității europene
2.1. Europa – loc de refugiu și de exil
În contextul celui mai mare număr de migranți forțați la nivel mondial apare și una dintre cele mai serioase provocari a ospitalității: practicarea ospitalității de drept a refugiațior circumscrisă între toleranță și responsabilitate.
În paralel cu dezvoltarea economiilor naționale și diversificarea pieței muncii în majoritatea statelor UE, începând cu anii 90 au fost înregistrate fluxuri modeste dar constante de migranți pe întreg teritoriul Europei. În ciuda destabilizărilor economice din ultima decadă, multe dintre statele membre au continuat să rămână atractive pentru migranți. Acest fapt, în contextul triplării numărului de emigranți forțați la nivel mondial și a dublării refugiaților în UE, evidențiază voință și capacitate de ospitalitate co-interesată atât în scopul completării forței de muncă cât și în vederea echilibrării demografice. Ca urmare, în contextul crizelor din Siria și Orientul Mijlociu, statele europene, deși foarte diferite din punct de vedere cultural, social și religios, reprezintă cea mai sigură alternativă pentru refugiați.
În baza celor menționate anterior, confruntarea dificilă dintre valurile actuale de refugiați și politicile de migrație ale statelor ce promovează valorile fundamentale și drepturile omului în funcție resursele și nevoile locale, devine previzibilă.
Indicând creșteri și majorări neașteptate atât în rândul imigranților cât și al refugiaților, rapoartele statistice din ultima decadă sunt un indiciu evident de solidaritate dar și de ospitalitate vulnerabilă a statelor europene. Politicile anterioare de sprijinire a migrației preferențiale sau cointeresate sunt elemente care ar fi contribuit la încurajarea fenomenului de emigrare în masă provocat de recentele situații de criză umanitară.
Fluxul refugiaților sosiți în sudul Europei, indicat prin creșterea de peste 125% a cererilor de azil într-un singur an, supra-solicitarea instituțiilor de primire inițială și tranzitarea sporadică și adesea ilegală spre statele occidentale au vulnerabilizat și mai mult practicarea ospitalității după norme legale. Măsurile de aplicare a Regulamentului Dublin , prin care statele în care emigranții solicită formal cererea de azil sunt primele responsabile de drept față de soarta acestora, au condus la concentrarea majoră a refugiaților în statele membre din sudul Europei. Este foarte probabil ca în astfel de situații, legal aproape incontrolabile, aplicarea măsurilor prevăzute de regulamentul menționat anterior ar fi contribuit atât la criza umanitară a refugiaților cât și la suprasolicitarea continuată a statelor de primire inițială. Privitor la această situație Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker declara: „În pofida fragilității noastre și a deficiențelor pe care credem că le avem, Europa este văzută astăzi ca un loc de refugiu și de exil. Este un lucru de care putem fi mândri, chiar dacă situația nu este lipsită de provocări. În prezent, principala prioritate este și trebuie să fie soluționarea crizei refugiaților. Decizia de a transfera 160 000 de persoane din cele mai afectate state membre reprezintă o premieră istorică și o expresie autentică și lăudabilă a solidarității europene. Dar lucrurile nu se pot opri aici. Este momentul ca Uniunea Europeană, instituțiile sale și toate statele membre să ia noi măsuri temerare, hotărâte și concertate.”
Implementarea greoaie a măsurilor operaționale și a mecanismelor de protecție civilă în paralel cu sosirea constantă de noi refugiați au vulnerabilizat atât de serios aplicarea normelor de primire sau de returnare a refugiaților încât a fost propusă soluția cotelor obligatorii de refugiați pentru fiecare stat membru. Această soluție ar cere fiecărui stat din UE, indiferent de resursele de imediată necesitate de care dispune, să ofere ospitalitate obligată contractual, ceea ce ar putea fi o formă de tolerare oferită în baza acordurilor dintre statele membre.
Traversarea refugiaților prin culoarul balcanic a luat prin surprindere societățile civile și sectoarele administrative nepregătite suficient ca să facă față la un astfel de flux. Situațiile conflictuale, dezacordurile dintre statele membre și mediatizarea subiectivă sau controlată a subiectelor legate de distribuirea obligatorie a refugiaților, au generat tensiuni, intoleranță, și violențe.
Majoritatea națiunilor balcanice alături de unele statele din Europa centrală și de est au fost sub ocupație străină pentru sute de ani, sub diferite forme, de la cele imperiale până la cele ideologice din perioada comunistă. După căderea “cortinei de fier” și ieșirea treptată din comunismul naționalist sau federal, o serie de minorități etnice alături de unele majorități naționale s-au angajat în redescoperirea, reafirmarea și protejarea propriilor identități. Pentru unele state intrarea în UE a însemnat deopotrivă garantarea și protejarea identităților naționale și minoritare dar și o mai mare expunere la globalizare, în fața căreia reacțiile de repliere pe valorile naționale sunt previzibile. Într-un context în care nu lipseau resursele financiare sau cadrul legal pentru reacții conservatoare, unele dinamici sociale au dat naștere la formațiuni politice ultraniționaliste și mișcări xenofobe. Unele dintre ele ajung astăzi să se bucure de simpatia unui număr tot mai mare de adepți, fapt demonstrat de avansul pe scena politică a partidelor conservatoare sau ultranaționaliste. Acest fenomen reprezintă o provocare majoră nu doar pentru practicarea ospitalității față de minoritățile deja existente dar mai ales a toleranței față de noile minorități etnice. În acest sens, există cazuri în care unele state s-au opus atât găzduirii refugiaților cât și tranzitării acestora pe teritoriile lor. Ca urmare unele frontiere au fost consolidate cu garduri sau chiar monitorizate de patrule de control. În aceste situații au existat cazuri izolate în care formațiuni civile și paramilitare au ripostat în mod violent față de cei care încercau să traverseze ilegal granițele.

2.2. De la lipsa de informare la intoleranță
Astfel de reacții, în paralel cu propunerea soluției de solidarizare a statelor UE prin acceptarea cotelor obligatorii de refugiați, au adus problema migranților în centrul dezbaterii publice și în România . În consecință, în mediul asociativ non-guvernamental au fost realizate studii, rapoarte și campanii, au propus proiecte și strategii. Multe dintre acestea au raportat exemple timide de bune practici și ospitalitate minimală față de emigranți și refugiați, însă majoritatea au subliniat că opinia publică este neîncrezătoare în capacitatea statului de a gestiona eficient situația imigranților și a refugiaților. “Asistența oferită imigranților din România de către organizațiile neguvernamentale, structurile religioase și organizațiile de migranți nu doar compensează, ci înlocuiește, și de cele mai multe ori excede asistența de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze din partea autorităților locale”
Pe lângă exemplele pozitive de ospitalitate, massmedia națională a prezentat și cazuri izolate în care localnicii au fost gata să reacționeze violent pentru a împiedica deschiderea unor centre de cazare și asistență pentru refugiați.
Unul dintre incidentele de acest gen este cazul Asociației Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România (JRS România), care în parteneriat cu o altă asociație umanitară și cu autoritățile statului, a dispus deschiderea unui centru privat de cazare și asistență pentru imigranți. Centrul urma să fie o alternativă de primire pentru 18 imigranți tolerați pe teritoriul României. Aceștia ar fi beneficiat de mai multe forme de ospitalitate decât cele existente în centrele urbane de custodie publică, care, prin natura lor sunt centre închise. În paralel cu interviurile pentru recrutarea viitorului personal al centrului de cazare și asistență pentru migranți, știrea sosirii refugiaților s-a răspândit în diferite forme și versiuni neoficiale, ceea ce i-a alarmat pe localnici. Aceștia s-au adunat echipați cu unelte agricole pentru a protesta împotriva demersului început de reprezentanții asociațiilor, amenințând cu violența fizică și cu incendierea imobilului destinat centrului. Revolta populaței locale s-a amplificat odată cu mediatizarea știrilor potrivit cărora urmau să fie deschise alte câteva centre de primire pentru refugiați în țară. Autoritățile religioase și ale administrației locale, neputincioase în fața protestelor, nu au oferit alte explicații decât faptul că lumea a fost luată prin surprindere și că populația gazdă nu este pregătită să primească refugiați musulmani în sânul comunității locale.
Pe fundalul acestor împotriviri propunerile de înființare a centrelor de cazare au fost retrase. JRS România împreună cu parteneri din sectorul asociativ non-guvernamental și de stat au continuat însă campaniile de informare și conștientizare a populației în special pentru a combate convingerile răspândite masiv în rândul populației cu privire la etichetarea refugiaților ca teroriști sau fundameltaliști islamici.
Situația imigranților în general și cea a refugiaților în particular este foarte puțin cunoscută de către societatea civilă, mai ales în zona rurală. Numărul mic al imigranților alături de cel foarte mic al refugiaților nu a fost în atenția publicului larg decât într-o măsură neglijabilă. Aceste omisiuni reflectă de fapt interesul minim al autorităților față de ospitalitatea străinilor în general dar și lipsa de informare a socieții civile.
Odată cu imaginile de la locurile atentatelor teroriste din ultimii ani au fost supramediatizate atât teorii despre invadarea Europei de către islamiștii fundamentaliști cât și cazuri de violență și intoleranță între imigranți și populația gazdă. Producția multor canale media fiind axată pe știri sau emisiuni de sensație cu scopul creșterii audienței a condus treptat la dezvoltarea și răspândirea fobiilor sociale legate de invazia refugiaților musulmani dar și la perceperea cazurilor izolate de violență ca fiind extrem de răspândite. Anomalii de acest gen și lipsa de responsabilitate în rândul celor care formează percepția și conștiința colectivă a unor audiențe majoritare pot conduce la trezirea extremismului politic și religios.
Existența atitudinilor xenofobe în situația în care procentul imigranților este încă destul de scăzut, ar putea fi un indiciu că în măsura în care numărul acestora ar crește considerabil, intensificarea lipsei de toleranță și a atitudinilor xenofobe ar fi greu de evitat.
Din situația generală a migranților în contextul UE și pe baza observațiilor prezentate anterior putem constata existența unei voințe politice aparent comune, și în general favorabile primirii refugiaților. Totodată însă se pare că există o lipsă de coeziune efectivă a statelor membre în acceptarea normelor comune de implementare a normelor legale ale ospitalității de drept. Lipsa de sincronie și viziune a unor politici comune în practicarea ospitalității refugiaților reflectă atât nivelul redus de responsabilitate și solidaritate internațională, cât și excesul de preocupare față de propriile interese naționale. Carențele instituțiilor guvernamentale în promovarea valorilor drepturilor universale ale omului alături de lipsa de comunicare și de exemplu a liderilor politici, sociali și religioși în promovarea valorilor fundamentale comune au contribuit la creșterea indiferenței și a lipsei de toleranță și solidaritate față de străini.

3. Forme, practici și modele de ospitalitate
3.1. Ospitalitate între solidaritate sau formă de conviețuire
După modul de relaționare efectivă dintre persoane, există două forme majore de ospitalitate: cea practicată în mod comun în relațiile din cadrul familial, comunitar sau național și ospitalitatea practicată în mod excepțional, față de străinul care din diferite motive ajunge să ceară adăpost sau protecție. Ambele forme de ospitalitate comportă responsabilități personale din partea fiecăruia care deschide ușa celui invitat, sau neașteptat și-l găzduiește. Evident riscul major îl comportă primirea străinului, risc ce aduce cu sine un set considerabil de necunoscute și o noutate care poate schimba atât viața gazdei cât și viața oaspetelui. Această ultimă formă de ospitalitate a rămas o caracteristică a situațiilor de criză majoră, în care este practicată cu multă precauție, teamă sau îngrijorare.
Pornind de la conceptul de ospitalitate al proiectului filosofic kantian “Dreptul cosmopolit trebuie să se limiteze la condițiile ospitalității universale” și odată cu formarea statelor naționale, responsabilitatea ospitalității față de străin, fiind normativizată prin lege a migrat către sfera politicului și a legislatorului. După al doilea război mondial ospitalitatea de drept a fiecărui om este proclamată la nivel mondial de Declarația universală și de Carta Internațională a drepturilor omului.
Odată cu transferul responsabilității legale a ospitalității de drept a străinului către instituțiile statului este confirmată legal responsabilitatea societății civile, și a fiecărui cetățean în parte, față de restul formelor de ospitalitate pe care statul le recunoaște fără să fie obligat să le legifereze.
În majoritatea culturilor predominant urbane și fără preocupări socio-economice majore, transferul responsabilității legale a ospitalității față de străin către stat a devenit o formă de solidaridate civică participativă. Ospitalitatea față de co-naționali a devenit o formă de politețe normativă, reglementată de reciprocitate și utilitarism personal sau comun, chiar și atunci când este practicată în cercurile mai restrânse ale relațiilor de prietenie sau familiale. În culturile predominant rurale, cu un standard de viață mai simplu și un nivel economic mai modest, ospitalitatea în sens comun este cea mai importantă formă societală de conviețuire. În aceste culturi ospitalitatea este atât o formă de manifestare a empatiei și a solidarității față de cel aflat în nevoie cât și o expresie a credinței în Dumnezeu, care răsplătește bunăvoința și sacrificiul gazdei.

3.2. De la practică la limbaj
Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEXLR) definește ospitalitatea ca fiind: însușirea de a fi ospitalier; primire, sau găzduire bună oferită cuiva. În același dicționar, termenul ospitalier este adjectivul care se spune despre cel care primește bucuros oaspeți, care este amabil, primitor cu oaspeții sau despre o casă, un oraș, o țară în care ești bine primit, în care te simți bine, care oferă ospitalitate. Acțiunea care stă în spatele adjectivului ospitalier este desemnată prin verbul a ospăta, adică a primi pe cineva în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură, a trata, a cinsti. În paralel cu DEXLR, Dicționaru limbiĭ româneștĭ (DLR) definește ospitalitatea ca fiind: Bună voința [!] de a primi pe cineva în casă (ca să doarmă orĭ numaĭ să se odihnească) și de a-l ospăta gratis. Din același DLR aflăm că oaspete, din punct de vedere etimologic provine din latinescul hóspitem, provenit din hósti-pes adică apărător al străinului, și înseamnă gazdă și [maĭ tîrziŭ] oaspete.
Cele două variante de definire a ospitalității ne permit să observăm că aceasta poate fi atât o însușire personală a fiecărui individ cât și una colectivă: a celor care locuiesc într-o casă, într-o comunitate locală sau într-o țară care oferă ospitalitate.
Ospitalitatea este prezentată ca fiind o favoare, un act gratuit de bunăvoință, practicată din amabilitate, cu bucurie și gratitudine, prin care sunt puse la dispoziția celui primit spații proprii, personale și locuri comune sau publice. În această optică, destinatarul ospitalității ar putea fi oricine, care are avea nevoie de protecție, de hrană, de adăpost, de odihnă, amabilitate, bucurie și bunăvoință.
Niciunul dintre dicționare nu precizează nimic despre identitatea oaspetelui, durata practicării ospitalității sau despre vre-o formă de reciprocitate în cadrul acesteia.
Observăm de altfel că ospitalitatea este prezentată în primul rând ca o însușire personală, proprie fiecărui om, pe care o poate practica fiecare, în funcție de propria-i decizie.
Una dintre însușirile pe care vizitatorii și turiștii le apreciază călătorind prin zonele rurale din estul Europei este ospitalitatea gratuită a gazdelor prietenoase și primitoare de la sate. Aproape ca-n episodul biblic al patriarhului Abraham la terebinții din Mamvre (Gen 18,1-15), călătorul însetat sau obosit trecând prin fața curții nu lasă gazda nepăsătoare, o urnește din loc, o face să-l poftească să se așeze la umbră sau în casă la răcoare unde este ospătat cu ce este mai bun de pus pe masă. De cele mai multe ori ospitalitatea gazdei abundă în generozitate și gratuitate ceea ce oferă oaspetelui ocazia să se simtă, bine, să fie omenit, slujit aproape ca un stăpân, lăsând loc și timp neprevăzutului, surprizei, noutății. Gazda, asemeni Patriarhului se bucură de oaspete, invitându-l să intre, îi face loc între ale sale, în curte sau în casă, ia chipul servitorului pentru a face totul ca oaspetele să se simtă bine, să se simtă omenit.

3.3. Ospitalitatea ca relație
Această formă tradițională, aproape arhaică a ospitalității călătorului este trăită într-un spirit de grație (gratiis din latinescul gratia) în gratuitate și cu bunăvoință fără să facă referință la vreo obligație sau datorie. Spiritul cu care Patriarhul își primește oaspeții evocă spiritul Creatorului-Gazdă din primele două capitole ale Genezei (Cartea Facerii). Redactate de tradiții culturale și religioase diferite, la secole distanță una de alta, cele două relatări ale creației reprezintă credința în crearea și așezarea gratuită a umanității (Gen 1,1-25; 2,4-6) în centrul creației. Dumnezeu este prezentat ca și Creator și Gazdă absolută care făcându-l pe Om (Gen 2,7-8) după chipul și asemănarea Sa (Gen 1,26-27), îl așează în mijloc ca și stăpân și gazdă primitoare, creativă și responsabilă față de întreaga creație (Gen 1,26,28; 2,19-20). Mai întâi este oaspete, timp în care omul începe să se descopere pe sine căutând, după modelul Creatorului-Gazdă, să devină gazdă la rândul său a întregii creații.
Din momentul în care omul se descoperă capabil de relație, găsește una dintre calitățile sale fundamentale: aceea de a primi, responsabilitatea de a fi gazdă. Ia în primire ambientul, natura, propriul habitat în care se descoperă pe sine în măsura în care-l primește pe celălalt. Această primire de sine este legată intrinsec de ospitalitatea oferită celuilalt – alteritate fără de care nu se poate percepe ca un Vis-à-vis, în relație – modul său originar de a fi. Fără primirea celuilalt care e total diferit de sine, nu poate fi recunoscut pentru ceea ce este, iar celălalt la fel.
Descoperă și practică această însușire, în primul rând față de natură în mijlocul căreia primește ființă apoi față de celălalt, semenul său, și prin acesta față de sine și față de izvorul întregii creații. A fi în relație gratuită cu sine și semenul său, un cu totul altul decât sine, dar împreună cu care în relație de asemănare cu Gazda Creatoare ar putea reprezenta aspectul esențial al ospitalității judeocreștine. Celălalt, oricare ar fi acesta, este întotdeauna un posibil vis-a-vis al relației cu sine tocmai în baza relației de asemănare. Primirea celuilalt, și prin aceasta primirea de sine devin astfel parte dintr-o aceeași dinamică ceea ce permite ospitalitatea. În acest sens, ea nu se oferă și nici nu se primește o singură dată ci se descoperă în mod continu tocmai în contextul primirii în care cel primit devine gazdă și invers. Această intuiție prezentă în textele creației luată în serios poate deveni inspirație și responsabilitate primitoare față de celălalt, oricare ar fi semenul sau aproapele, străinul sau dușmanul.

4. De la criză spre creativitate și discernământ
În ultimii 25 de ani, în România au fost depuse 15.522 de cereri de azil din care, numărul record a fost atins în 2012, când au fost depuse 2511 însă cu o rată de primire de 9,27% . În principal din motive politice și economice România se numără printre destinațiile cele mai puțin solicitate de refugiații în căutare de protecție. Majoritatea refugiaților ajungeau la granițele României ori pentru că că tranzitau spre vest, ori pentru că era singura lor șansă odată înșelați și abandonați de traficanții care trebuiau să-i conducă în statele occidentale. Mulți dintre ei ajungeau fără nici un document care să le ateste identitatea sau naționalitatea și fără să cunoască vreo limbă de circulație. Cei care nu erau returnați sau respinși, în cele mai fericite cazuri deveneau tolerați pentru o perioadă până la soluționarea cererii.
Cei care nu pot justifica numele, vârsta, naționalitatea sunt cei care fac apel la dreptul de ospitalitate absolută, necondiționată. În acest caz figura străinului care solicita protecție era cea a refugiatului fugar, lipsit, dezorientat, fără altă identitate decât cea pe care i-o dă fizionomia. Este străinul absolut care necunoscând decât propria-i limbă nu poate pleda pentru dreptul la protecție, riscând să rămână fără apărare în fața unei legislații care i-ar fi permis să fie găzduit, chiar și numai temporar.
Multe dintre activitățile JRS Romania erau orientate în beneficiul acestor cazuri particulare de refugiați care altfel, ar fi fost găduiți pentru perioada minimă legală în centrele de custodie publică și apoi returnați sau expulzați. Sutelor de refugiați care cer zilnic protecție li se pretinde cu aceeași exigență să dialogheze, să se-nțeleagă cu celălalt printr-o altă limbă sau în cel mai fericit caz prin intermediul unui interpret.
Conflictul cel mai radical pe care-l trăim astăzi, nu departe unii de alții este tocmai primirea sau expulzarea celuilalt, oricare ar fi acesta, copil sau adult, cu sau fără documente, posibil terorist sau simplu cerșetor; este responsabilitatea, sau lipsa acesteia, față de alteritatea inalienabilă a celuilalt în propria-i singularitate de om viu care cere protecție pentru a rămâne în viață, care face apel la practicarea incondiționată a ospitalității ca lege universală.
Cei care solicită protecție pentru că nu au altă soluție, se află într-o situație limită, situație ce caută o soluție pe măsură, o soluție limită. Acest conflict accentuează diferențierea dintre ospitalitatea necondiționată, absolută și cea condiționată de drepturi și norme legale naționale sau internaționale. În cadrul acestor situații critice legea formală a ospitalității ca drept și responsabilitate cu norme legislative aplicabile recunoaște în mod necesar primatul ospitalității absolute. În acest sens ospitalitatea absolută este oferită străinului prin excelență, necunoscutului, anonimului. Această diferențiere dintre legea absolută a ospitalității și normele legale ale ospitalității de drept este semnul legăturii indisociabile dintre cele două. Normele legale ale ospitalității de drept dau mărturie despre funcția constitutivă a ospitalității absolute care se întrupează în istoria umanității prin relațiile dintre gazdă și oaspete. Fără să fie efectivă, concretă și determinată ospitalitatea universală ca și lege incondițională ar deveni utopică, iluzorie și ca atare de nepracticat. Normele concrete de practicare a ospitalității de drept sunt de negociat în funcție de situațiile particulare în care se află atât străinul care cere ospitalitate cât și gazda care o oferă. Negociatorul de drept are întotdeauna responsabilitatea de a discerne aplicarea normelor legale ținând mereu cont de faptul că străinul fără protecție beneficiază de dreptul la ospitalitate necondiționată.
Ca orice valoare fundamentală a umanității ospitalitatea poate fi practicată ca și virtute în măsura în care discernământul negociatorului ia în considerare atât riscurile inerente cât și beneficiile rezultate din practicarea ospitalității absolute. Trăită în mod virtuos ospitalitatea oferă atât gazdei cât și celui găzguit aceleași condiții de posibilități de omenie încât în respectul total față de singularitatea fiecăruia să poată fiecare deveni gazdă și oaspete.
În această dinamică rolul creativității pragmatice este fundamental tocmai pentru că normele legale inerente practicării ospitalității vor trebui reinventate mereu și sincronizate cu riscurile pe care acest proces le implică. În mod contrar ospitalitatea riscă să rămână doar un imperativ legal sau o datorie morală față de rezolvarea unui conflict. În acest fel practicarea ospitalității ar rămâne blocată între toleranță și responsabilitate fără să permită accesul spre gratuitatea grațioasă a vieții armonioase pe care fiecare om a primit-o ca dar al Gazdei-Creatoare.

Drd. Silaghi Florin-Ioan

Puteti descarca si lucrarea integrala mai jos:

Date posted: joi, 11 mai 2017 | Author: | Comentariile sunt închise pentru Ospitalitate între toleranță și responsabilitate

Categories: Presa

Menu Title
Web Design BangladeshBangladesh Online Market