Ansumana are 16 ani, trăiește într-un sat sărac şi are anemie falciformă HbSS, o boală cronică care îl poate doborî dintr-o oră în alta. Visul lui este clar și realist: vrea să învețe, să termine liceul cu rezultate excelente, să ia bursă la universitate și să devină medic, ca să își ajute familia și alți copii ca el.
Pentru Ansumana, 16 ani, „mâine” nu e garantat dacă rămâne fără tratament.
Banii tăi merg către medicamente, analize, transport la spital şi scoală, hrană și igienă, taxe școlare și un mic fond de urgență când apare o criză medicală.
Toate donațiile merg direct către tratamentul lui Ansumana. Singurele costuri sunt taxele obișnuite ale procesatorilor de plăți.
Donează acum. Orice sumă îl ține pe linie, pas cu pas. Dacă nu poți dona, te rugăm distribuie către cineva care ar putea.
Citeşte toată povestea sa mai jos:
Ansumana are 16 ani. Trăiește cu o boală care nu așteaptă. Și cu un vis care încă e viu în el.
În Busumbala, în regiunea de vest a Gambiei, ziua începe foarte devreme, pentru că oamenii nu au de ales. Dacă vrei să prinzi un drum în oraș, dacă vrei să găsești ceva de lucru, dacă vrei să ajungi la un spital aflat la zeci de kilometri sau la școală, pleci cât de devreme poți.
Dimineața, ploaia poate să-ți strice planurile înainte să apuci să le faci. Dacă focul se stinge, nu mai gătești nimic. Dacă nu gătești, nu mănânci. Iar dacă nu mănânci bine, pentru un copil cu anemie falciformă, asta e un risc major.
Pentru Ansumana Touray, un copil de doar 16 ani, fiecare zi are încă o regulă în plus: să nu uite să-și ia medicamentele la timp; să bea apă, dacă există suficientă apă; să mănânce, chiar și când mâncarea e săracă și aceeași zi de zi; să nu ignore o infecție mică, fiindcă la el o infecție mică poate deveni repede o urgență; să-și păstreze energia pentru școală, chiar și când corpul îl trage înapoi.
Ansumana trăiește în acest sat sărac din Gambia, în regiunea de vest. Viața lui se ține în echilibru între două lucruri care par incompatibile: o boală severă, care îl poate doborî dintr-o oră în alta și o disciplină de elev autoimpusă, care își vede viitorul cu o claritate rară. Nu vorbește mult despre noroc, dar în schimb vorbește despre muncă. Și despre pașii necesari.
Ansumana trăiește cu anemie falciformă, tip HbSS, o boală genetică severă a sângelui. O boală care nu „se mai liniștește” dacă ai o zi proastă, ci care poate aduce durere, slăbiciune și risc de colaps dintr-o oră în alta. Îl poate pune la pat. Îl poate scoate din școală. Îl poate duce din nou la spital.
Și totuși, în toată această realitate, există un lucru care rămâne constant: visul lui.
Ansumana vrea să devină medic. Nu spune asta ca să impresioneze sau ca o frază frumoasă. Spune asta ca să-și amintească mereu direcția. Are un plan precis, iar pe noi ne-a convins de mult. Vrea să aibă o viață stabilă, să muncească, să devină independent. Să-i ajute pe alții ca el, bolnavi. Să-și ajute familia, un lucru foarte important pentru el. Și, cumva, să transforme o boală care i-a luat prea multe într-o motivație care nu mai ia, ci dăruiește la rândul ei.
Știe tragediile celor care au murit încercând să ajungă ilegal în Europa, din cauza foametei. Și chiar dacă și el are zile în care nu are ce mânca și simte disperarea, nu s-a gândit niciodată să facă acest pas. Vrea să ajungă prin forțele sale. Legal. Vrea să-și termine liceul cu cele mai bune note, să facă în paralel cursuri de IT și de dezvoltare personală. Vrea să găsească o bursă la universitate, iar seara și în weekend să muncească, ca să-și plătească cazarea și mâncarea, iar dacă îi mai rămân bani, să poată trimite și alor săi.
Noi, la JRS România, credem că un astfel de copil merită tot efortul pentru a fi sprijinit. Nu pentru că e „un alt caz”, ci pentru că e un om care se ține pe picioare în condiții care ar îngenunchea pe mulți adulți. Și nu cu promisiuni mari, ci cu lucrurile concrete care îl țin în viață, îl țin în școală și îl ajută să-și îndeplinească visul. Pas cu pas.
Boala care îi dictează zilele
Ansumana trece des prin episoade în care starea lui se poate deteriora brusc: slăbiciune puternică, amețeală, dureri, risc de colaps. Unele zile sunt mai grele decât altele, iar uneori aceste crize pot deveni urgențe.
Ultimul episod sever l-a avut acum câteva luni, când hemoglobina i-a scăzut la doar 4,5. A ajuns la spital printr-un noroc și a avut nevoie de transfuzie de sânge. Farmacistul de la care se dusese să cumpere medicamente l-a văzut foarte slăbit și a fugit cu el la spital. A avut noroc cu acel om. Acolo nu sunt ambulanțe. A trebuit să plătească pentru tot tratamentul: internare de o zi, transfuzie de sânge, analize de laborator și tratament. În total, 37.000 GMD, adică aproximativ 2.500 lei. Transfuzia a fost posibilă doar prin donarea de sânge de către fratele său. Fără el, șansele de a primi vreodată sânge sunt aproape egale cu zero.
În acel context, medicul a menționat și o posibilă criză aplastică. Asta înseamnă un moment în care măduva osoasă nu mai produce temporar globule roșii, adesea asociat cu o infecție virală. În limbaj simplu, corpul rămâne fără resurse tocmai când are nevoie de ele. Pentru un adolescent cu HbSS, asta înseamnă risc crescut și nevoie de supraveghere atentă și continuă.
În aceeași perioadă au apărut și erupții pe față, care s-au agravat, plus suspiciunea unei infecții cutanate. Asta înseamnă antibiotic prescris, îngrijire, cremă și igienă zilnică. Pentru un adolescent cu imunitate fragilă, o infecție nu e „o problemă mică”. Îl poate destabiliza foarte rapid.
Tratamentul de care are nevoie există. Doar că, în Gambia, e imposibil de obținut
Pentru anemia falciformă HbSS, Ansumana are nevoie toată viața de hydroxyurea (Hydrea sau hydroxycarbamide). Este tratamentul principal, cel care reduce crizele și scade riscul de complicații. Fără el, starea lui se poate agrava rapid. O cutie costă 120 lei, dar, trimisă prin curier în Gambia, prețul se dublează sau se triplează, cel puțin. Curieratul costă foarte mult, pentru că este privat. Sistemul poștal nu e sigur, riști să se piardă pe drum. În Gambia, străzile nu au nume și nici număr.
În plus, pentru că țara este preponderent agrară și nu sunt locuri de muncă, pe fondul corupției generalizate, mulți au plecat în străinătate să muncească. Așadar, guvernul trăiește în principal din taxe, mai ales cele vamale, unele foarte mari.
Pe lângă asta, Ansumana are nevoie de acid folic, suplimente pentru susținerea sângelui (multivitamine, fier), uneori antiinflamatoare pentru durere, iar când apar infecții, antibiotic prescris. Are nevoie și de lucruri simple, dar esențiale, precum materiale de igienă zilnică. Pentru el, „igiena” nu este confort. Este prevenție și o rutină de supraviețuire.
Aici începe una dintre cele mai grele realități: în Gambia, medicamentul de bază, hydroxyurea, nu se găsește. Trebuie importat din Europa. Iar importul vine cu blocaje, întârzieri, taxe enorme la vamă, avize care costă și cheltuieli pe care o familie săracă nu le poate duce. Un simplu pachet costă aproape 1.500 lei, chiar dacă valoarea bunurilor e 100 de lei. În tot acest timp, boala nu așteaptă.
Sistemul medical nu îl ajută nici el. Analizele de sânge sunt necesare repetat, hemoglobina și alte valori, mai ales când începe sau continuă hydroxyurea, mai ales după episoade severe. Uneori sunt necesare transfuzii de sânge. Dar spitalele au laboratoare foarte slabe, transfuziile nu se găsesc ușor, medicii specialiști lipsesc, iar pentru a ajunge la un spital trebuie să meargă zeci de kilometri, până în capitala Banjul, unde, cât de cât, sunt condiții puțin mai bune.
Într-un episod important, Ansumana a ajuns la spital și erau doar asistente, fără medic disponibil atunci. Pentru boala lui, asta este periculos. Are nevoie de consultații periodice și de un plan de urmărire clar, nu de noroc. Are nevoie de un sistem care să nu îl lase singur în cel mai prost moment.
Și mai e ceva, de multe ori invizibil pentru cei care trăiesc în orașe cu spitale aproape: drumul în sine costă. Uneori trebuie să aleagă între a ajunge la control și alte cheltuieli de bază. Pentru el, transportul este literalmente parte din tratament.
O pierdere care încă apasă
În Gambia, multe lucruri se plătesc din buzunar: consultații, analize, tratamente. Nimic nu este gratuit. Iar prețurile sunt mult prea mari față de ce poate o familie săracă să-și permită.
În familia lui, anemia falciformă nu este o poveste abstractă, ci o realitate care a lăsat urme. Din acest motiv, când tratamentul nu a existat și când sistemul nu a putut răspunde la timp, sora lui a murit, în decembrie 2017. Este un adevăr greu pentru Ansumana, care încă și-o aduce aminte pe sora sa. Și este motivul pentru care Ansumana nu își permite „pauze” de la medicamente.
Clinici de stat, în multe locuri, sunt descrise de el, fără exagerare, ca fiind „medievale”. Doar cei foarte bogați își permit servicii medicale reale. Iar un transplant de măduvă sau un tratament specializat, care ar fi salvator, costă mii și mii de euro și nici nu se face în Gambia. Pentru el, e complet inaccesibil.
În sărăcie, lucrurile recomandate de medici devin lux
După episoade grele, dar și în general, Ansumana are nevoie de o alimentație mai bună și constantă (fructe și legume proaspete), hidratare și odihnă. Într-un context de sărăcie, aceste recomandări pentru un stil de viață sănătos rămân, de multe ori, doar recomandări, greu de aplicat în practică. Dar ele reprezintă o condiție care influențează direct riscul de recăderi.
În multe zile, mai degrabă spus aproape în toate zilele, alimentația lor se reduce la lucruri de bază: orez, ceapă, ulei, uneori și pește. La un moment dat, Ansumana spune direct: „mâncăm orez la mic dejun, prânz și cină”.
Când a primit bani pentru hrană, fratele lui a cumpărat „25 kg de orez, 10 kg de ceapă și 5 litri de ulei”. Este o strategie de supraviețuire. Cumpără în cantități mari ce ține mult și poate hrăni mai mulți oameni.
Gătitul nu este o rutină simplă. Ei folosesc o sobă din pământ. Iar când plouă, apa poate stinge focul. În sezonul ploios, Ansumana spune și că în curtea casei este apă, iar zona se inundă. Asta înseamnă că uneori, chiar și pregătirea unei mese devine o problemă.
În sezonul de mango apare un paradox dureros. Au mango, dar nu au unde să le depoziteze. Se strică. Nu există condiții de păstrare, nu există frigider. Este una dintre acele situații în care vezi clar că sărăcia nu înseamnă doar lipsă. Înseamnă și o risipă forțată. Nu poți să-ți faci provizii la 35°C.
Și mai este un detaliu care spune mult despre caracterul lui Ansumana: el împarte cu familia tot ce primește. Deci sprijinul pentru el devine, inevitabil, și sprijin pentru cei de acasă, pentru că acolo totul se împarte.
Viața lui de zi cu zi înseamnă „minim”, iar minimul nici măcar nu include boala
Într-un buget personal, Ansumana a estimat, spre exemplificare, câteva cheltuieli lunare personale minime, fără partea medicală și fără haine: mâncare 450 GMD, transport 150 GMD, igienă 400 GMD, încărcare telefon și electricitate 100 GMD, apă 150 GMD. Total: 1.250 GMD pe lună doar pentru el, adică aproximativ 80 lei pe lună.
Apoi notează separat două lucruri: medicalul variază și nu e fix, depinde de crize și tratament; iar hainele sunt zero. Spune că nu și-a cumpărat haine noi de peste un an.
Asta înseamnă că trăiește cu un buget minim, fără bani constanți pentru sănătate, încercând să țină școala în picioare, în timp ce corpul îl trage înapoi. Uneori, boala îl oprește din orice fel de muncă, tocmai în zilele în care familia ar avea nevoie de ajutor.
Ansumana trăiește cu aceeași realitate pe care o au multe familii sărace: lucrurile se strică și nu ai cu ce să le repari; ai nevoie de ceva și amâni; ai o urgență și te împrumuți.
Familia lui, pe scurt: un singur venit mic și multă improvizație
Părinții sunt pensionați și retrași din activitate, iar el spune explicit că nu îl pot sprijini financiar.
Despre frați, în conversațiile recente el spune că are 3 frați. Sunt mai mulți copii și resurse foarte puține.
Familia se bazează în principal pe fratele mai mare, de 19 ani, „primul băiat”, cel cu responsabilități de adult. Venitul lui este mic și, din ce știm, în jur de 3.500 GMD pe lună. În general, ei toți trăiesc sub 500 lei pe lună. Mai plătesc și chirie, pentru că doar câțiva sunt proprietari acolo. Majoritatea închiriază. Nici nu încape discuție să poți avea vreodată o casă a ta.
Uneori lucrează cu ziua la curățenie, dar nu zilnic, iar câștigul este mic și nu îi ajunge nici lui. Mai există munci ocazionale, cum ar fi cărat apă pentru constructori sau tăiat lemne și vândut în piețele locale, dar cam atât. Aceste joburi sunt riscante, instabile, nu construiesc niciun fel de siguranță.
Într-o familie ca aceasta, Ansumana are presiunea constantă să muncească și să ajute, deși este bolnav cronic și elev. Este un tip de presiune care îți consumă energia chiar și când nu se vede.
În casa lor, căldura și umezeala sunt dictate de vremea capricioasă: foarte cald și umed sau mereu ploios. Ventilație nu există sub nicio formă, iar aerul stă greu, lipit de pereți. Să te speli, să-ți păstrezi hainele curate, să ai săpun, apă suficientă și un loc unde lucrurile să se usuce, toate devin mici provocări zilnice. Pentru un adolescent cu imunitate fragilă, asta e un risc, nu doar un disconfort. O iritație, o rană mică, o infecție de piele se pot agrava repede. Și atunci ai nevoie de creme, antibiotice, materiale de îngrijire, adică lucruri care costă și care, fără sprijin, lipsesc.
Viața de elev la care nu renunță
În Busumbala, drumul spre școală nu e deloc o plăcere, pentru că în sezonul ploios pământul se transformă în noroi gros, iar apa rămâne în bălți mari zile întregi. Ansumana pleacă devreme, uneori înainte să se lumineze bine, și merge mult pe jos, cu pantofii încărcați de noroi și cu uniforma protejată cum poate. Până la școală sunt aproximativ 30 km, adică uneori cam 2 ore pe sens, iar dus-întors înseamnă o bucată serioasă din energie, chiar înainte să înceapă orele.
Când are noroc, prinde un microbuz local sau o mașină privată care ia pasageri, dar nimic nu e sigur. Uneori așteaptă mult și vede cum trec mașini pline, fără să oprească. Alteori nu găsește nimic și merge o parte din drum pe jos, chiar dacă îl doare corpul sau simte slăbiciune. Iar când transportul există, costă. Pentru o familie care calculează fiecare zi, biletul devine o decizie, nu un detaliu. Dar oricât de obosit ar fi, când ajunge acasă se ocupă de teme. Da, chiar și ei au multe teme după școală.
Ansumana este în clasa a 10-a și spune că mai are doi ani și jumătate până termină liceul. Își urmărește atent traseul, pragurile de admitere, cerințele. Când discută despre școli bune, identifică direct unde se face știință serios, de tip STEM, și unde elevii ies buni la materiile reale.
Nu se prezintă ca un „geniu” și nu cere simpatie. Spune simplu că „locul 3” nici nu intră în discuție. A fost mereu pe locul 1 sau 2 încă din prima clasă. Când ia locul 3, pentru el este o mare tragedie. Asta îi strică viitorul, iar educaţia pentru el e singura salvare.
Ansumana nu a avut un an „ușor” în școală, dar a avut ani buni. Din clasele 1 până în 9 a ținut constant un nivel ridicat, cu rezultate care îl puneau mereu în față. Spune simplu că a fost mereu în primele locuri. Participă la competiții școlare și este desemnat adesea de profesori ca reprezentant.
În perioadele de examene, spune că învață mult și e „busy studying”. Iar când are timp liber, nu se duce spre distracții, ci spre biologie, chimie și fizică. Nu are timp liber nici în weekend. Poate cel mult duminica să doarmă puțin mai mult. În paralel, spune că are mare nevoie de IT, pentru că îl ajută în viață, la școală, și e o poartă către o altă lume. În vacanța de vară a mers la un curs plătit de IT, unde a învățat Word, Excel și alte trucuri, dar a fost nevoit să lipsească o perioadă din cauza bolii.
Are și o disciplină rară la vârsta lui. Nu își cumpără internet, nu stă pe aplicații, are autoimpusă o limită de o oră pe zi. Când poate, folosește Wi-Fi de la vecini, la un cost foarte mic. Nu pentru că „așa e trendy”, ci pentru că nu își permite risipă și are alte priorități. Când apare zona adolescentină, o închide fără dramă. Spune că nu are timp pentru asta acum. E concentrat pe ce are de făcut. Pe învățat.
Pentru Ansumana, școala înseamnă și taxe: taxe de școlarizare, taxe pentru examene, uneori contribuții pentru materiale sau cerințe care apar pe parcurs. Uniformă, caiete etc. Suma nu pare mare pentru cineva din afară, dar pentru familia lui e o greutate constantă. De câteva ori a simțit deja cum educația îi poate fi smulsă dintre degete, nu din cauza notelor, ci din cauza banilor. Când nu ai bani, nu e vorba doar de „întârziere la plată”. E riscul real să nu mai poți continua.
În esență, Ansumana este un copil care se poartă singur ca un adult. Își pune reguli, își face planuri și se ține de ele, chiar când viața îl apasă din toate părțile.
Dar chiar și cel mai disciplinat copil are nevoie de ceva simplu: de stabilitate, de medicament, de analize, de un drum la spital când e nevoie, de taxe școlare plătite la timp, de materiale pentru învățare, de haine, de mâncare constantă.
De ce cerem ajutor și ce înseamnă, concret, donația ta
Pentru Ansumana, ajutorul nu înseamnă „să fie salvat dintr-o dată”. Înseamnă să nu se rupă lanțul. Să nu rămână fără hydroxyurea. Să poată face analizele când trebuie. Să poată ajunge la un medic. Să poată plăti un drum, o consultație, o transfuzie, atunci când apare criza. Să aibă hrană mai bună și constantă, apă, igienă, odihnă, fiindcă toate acestea reduc riscul de recădere. Să rămână în școală și să nu fie împins iar să întrerupă studiile din lipsă de bani.
JRS România a sprijinit acest băiat talentat, ambițios și care nu se dă bătut atât de ușor. I-am cumpărat medicamente, am plătit tratamente medicale, hrană și haine noi, bani pentru familia sa, toate taxele şcolare, un laptop, un telefon, ca să poată comunica mai ușor. El nu ne-a cerut niciodată ajutorul. Doar ne-a întrebat pe e-mail dacă cunoaștem licee care oferă bursă școlară în România. Dar noi am decis să facem și următorul pas pentru el.
La JRS România, sprijinim în primul rând refugiații și migranții din România. De data aceasta, însă, cazul lui Ansumana ne-a atras atenția prin gravitatea bolii și prin cât de singur a rămas în fața ei. Am încercat să găsim organizații locale care să îl sprijine în Gambia, dar, din păcate, nu am reușit să identificăm un sprijin real și constant.
Gambia este o țară foarte săracă, cu sisteme publice fragile și servicii greu accesibile în afara capitalei, iar tranziția democratică este încă un proces în lucru după decenii de conducere autoritară: țara are un nivel de dezvoltare foarte scăzut, peste 16% din populație trăiește în sărăcie extremă, un copil se poate aștepta la aproximativ 9,9 ani de școală, iar mortalitatea sub 5 ani rămâne ridicată.
Timp de un an, l-am ajutat cu tot ce am putut, împreună cu câțiva oameni binevoitori. Vine un an nou și avem nevoie să îi asigurăm continuitatea, fiindcă, la el, o pauză înseamnă risc. Din păcate, Ansumana nu este singurul. Ca el, sunt mulți alți copii care trăiesc cu boală, sărăcie și lipsă de acces la tratament. Noi vă vom ține la curent, transparent, cu progresele lui și cu evoluția cazului.
Acum face cursuri pe Coursera pentru dezvoltare personală. A învățat să facă prezentări în PowerPoint și Canva, descoperă lumea și noi resurse educative gratuite, față de manualele de la școală, și folosește GPT ca să înțeleagă mai bine ecuațiile matematice. Aceștia sunt „meditatorii” lui, pentru că părinții nu îl pot ajuta cu temele, nu există afterschool și nici profesori cu care să facă meditații.
Este în primul an de liceu, iar noi am căutat pentru el o școală mai bună, unde să fie mai protejat și să îl ferim de bullying. Se bucură nespus să meargă zi de zi la școală, să învețe, să aibă colegi și să își facă prieteni noi.
Noi îl putem ajuta să ajungă acolo, pas cu pas, cu un sprijin organizat și constant.
Dacă alegi să donezi, sprijinul tău va merge către nevoi esențiale: medicamente și import atunci când este necesar, analize și controale, transport către spitale și laboratoare, tratamente pentru infecții și igienă, plus costuri de bază care îl ajută să rămână în școală.
Nu promitem miracole. Promitem grijă și continuitate. Și promitem să comunicăm transparent, cu actualizări despre starea lui și despre pașii următori.
Ansumana nu cere o viață perfectă. Cere șansa să ajungă la școală fără să-i tremure picioarele de slăbiciune. Cere șansa să nu rămână fără medicament. Cere șansa să-și păstreze planul. Iar planul lui e simplu: să trăiască, să învețe, să devină medic. Și, într-o zi, să fie el cel care îi ține pe alții în viață.
Uneori, viitorul unui copil stă într-un lucru mic, repetat: o cutie de medicament la timp, un drum la spital, o lună de școală plătită, o masă care nu e doar orez. Și în faptul că cineva, de departe, a spus: nu ești singur.