Între „azi” și „mâine”: muncă, învățare și lucrurile mici care țin o viață în echilibru
Într-o sală de curs din România, se aud lucruri care, în alt context, ar părea banale: o întrebare repetată de două ori, o explicație spusă mai încet, un râs scurt când cineva își amintește un cuvânt exact la timp. Pe masă sunt caiete, telefoane, uneori un pix împrumutat. În pauză, oamenii ies repede, ca și cum timpul ar fi mereu pe fugă. Unii se întorc la copii. Alții la un job part-time. Alții la grijile de acasă, care nu se opresc doar pentru că ai intrat la un curs.
Așa arată de multe ori integrarea reală. Nu este ca o idee frumoasă, ci ca o succesiune de pași practici. Și uneori ca o luptă liniștită: să îți găsești un drum într-o țară nouă, fără să pierzi ce ai mai important. Demnitatea. Ritmul. Direcția.
Între martie și octombrie 2025, JRS România a lucrat cu două nevoi care nu concurează între ele, ci se completează. Una ține de „mâine”: formare profesională, competențe, șanse reale de angajare. Cealaltă ține de „azi”: hrană, igienă, strictul necesar. Fără „azi”, „mâine” devine un lux. Fără „mâine”, „azi” rămâne un cerc care se repetă.
Munca ca formă de stabilitate
Pentru mulți refugiați, munca nu înseamnă doar câştiguri salariale, bani. Munca pentru ei este despre a nu depinde în primul rând de nimeni, de “ajutoare” de la ONG-uri şi despre a avea o rutină care îi ține pe linie, despre a nu te simți invizibil, despre a avea un scop. Dar ca să ajungi acolo, ai nevoie de instrumente concrete: informație, practică, încredere, orientare.
În acest interval, 648 de refugiați adulți au participat la programe de formare și vocațională în cadrul proiectului “One Proposal”. Au fost 6 tipuri distincte de cursuri, implementate în 28 de zile de formare. În medie, fiecare sesiune a avut în jur de 35 de participanți. Când vezi aceste cifre pe o foaie, par „raport”. Când te uiți la oameni şi îi vezi zi de zi venind la cursuri însă înțelegi altceva: fiecare curs e o încercare de a transforma nesiguranța în ceva ce poți controla măcar parțial.
Cursurile au acoperit nevoi foarte diferite, tocmai pentru că și oamenii vin cu istorii și resurse diferite:
Un curs de competențe de business, pentru cei care au o idee mică, dar au nevoie de structură: cum planifici, cum calculezi, cum îți pui întrebările corecte înainte să cheltuiești ultimii bani pe o încercare.
Un curs practic în zona de îngrijire și beauty, pentru cei care pot învăța repede o abilitate aplicată și o pot transforma în muncă.
Un curs intensiv de video: filmare, editare, conținut pentru platforme online, exact acolo unde, azi, se construiesc servicii, portofolii, mici afaceri.
Un curs de marketing în social media, pentru cei care au ceva de oferit, dar nu știu cum să ajungă la oameni. Uneori diferența dintre „am un serviciu bun” și „nu am clienți” e doar lipsa de vizibilitate și înțelegerea unor reguli simple.
Un mini-curs juridic despre drepturi în domeniul munci, contracte și condiții sigure de angajare în România. Pentru cineva nou într-o țară, cadrul legal e foarte important pentru că o muncă legală înseamnă protecție. E diferența dintre o șansă reală la un job şi un viitor, și o capcană a unor persoane care doar exploatează alţi oameni dar vulnerabili.
Și, foarte important, testele de limba română pentru obținerea unei diplome oficiale, pentru cei care au nevoie să își certifice nivelul de limbă ca pas spre un loc de muncă mai stabil sau spre educație.
Dincolo de structură, un lucru a ieșit clar: feedback-ul a fost constant și puternic pozitiv. Participanții au spus că informația a fost ușor de accesat, regulile de participare au fost clare, conținutul a fost util, iar trainerii au fost foarte bine evaluați. Nivelul de satisfacție a fost excepțional: 100% mulțumiți, dintre care 85,9% „foarte mulțumiți”. Asta spune ceva simplu: atunci când oamenii sunt tratați serios și cursurile sunt bine gândite, încrederea apare.
Și rezultatele declarate sunt, la fel, practice: 86,9% spun că au dobândit competențe noi, iar 79,1% intenționează să aplice ce au învățat în următoarele 12 luni. Încrederea de a implementa o idee de afacere e ridicată: 90,3% se simt foarte sau destul de încrezători.
Totuși, există un detaliu care merită luat în serios, tocmai pentru că e onest: 9,7% se simt doar „plini de speranță” sau chiar „îndoielnici”. Nu e un eșec. E un semnal. Uneori oamenii au nevoie de un pas în plus: mentorat, ghidaj unu-la-unu, timp de practică, sprijin pentru a transforma învățarea în venit sau într-o decizie concretă. Întrebarea reală nu este doar „ai învățat?”. Întrebarea reală este: ce se întâmplă după ce se încheie cursul?
Când „strictul necesar” nu există
Există oameni pentru care nu poți începe cu „mâine”. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu au de unde. Când ai 60+ ani, probleme de sănătate, mobilitate redusă, când ai cheltuieli medicale și opțiuni limitate de lucru, integrarea nu începe cu un plan de carieră. Începe cu întrebarea: „am ce pune pe masă azi?”
În aceeași perioadă, JRS România a oferit vouchere sociale pentru nevoi de bază către 515 refugiați, în cadrul intervenției One Proposal. Programul a fost gândit pentru cei cu risc ridicat de lipsuri: mai ales vârstnici de peste 60 de ani, adesea cu nevoi medicale cronice și familii numeroase, cu patru sau mai mulți copii, unde costurile lunare sunt mari, iar vulnerabilitatea se adună din toate părțile.
Un aspect important aici este felul în care a fost livrat sprijinul: simplu, clar, fără bariere. Echipa a comunicat criteriile și regulile de utilizare într-un mod accesibil, a explicat unde și cum pot fi folosite voucherele și a oferit sprijin practic atunci când au apărut întrebări sau limitări legate de mobilitate și acces. Pentru cineva vulnerabil, un proces complicat poate anula complet ajutorul. Un ajutor bun nu îl obligă pe om să se „lupte” cu sistemul ca să îl primească.
Din datele colectate (350 de respondenți, aproape toți vârstnici 60+), programul arată o performanță operațională foarte bună: informația ușor de accesat, instrucțiuni clare, proces simplu, livrare în timp util. Și, poate cel mai important, interacțiunea cu personalul a fost evaluată ca respectuoasă și empatică. În astfel de programe, tonul și atitudinea sunt parte din calitatea sprijinului.
Dar apare și limita inevitabilă. Aproape toți au spus că voucherele le-au îmbunătățit puţin viața de zi cu zi, însă doar o mică parte le-au considerat complet suficiente. Aproape jumătate au spus că acoperă nevoile doar parțial. Şi asta e foarte adeverat, nevoile sunt foarte mari, sprijinul este insuficient… Asta înseamnă că programul funcționează ca măsură de stabilizare, dar mulți oameni, mai ales vârstnicii cu costuri medicale și resurse puține, rămân sub presiune și cu nevoi neacoperite, zi de zi.
Două răspunsuri la aceeași realitate
Când pui cap la cap cele două tipuri de intervenții, vezi o logică simplă: nu poți cere autonomie fără să asiguri supraviețuire. Nu poți vorbi despre integrare fără să recunoști că pentru unii, integrarea începe cu o pâine cumpărată fără să numeri bănuţii de trei ori.
În același timp, nu poți rămâne doar la sprijinul de urgență. Oamenii au nevoie de ieșire din vulnerabilitate şi nu doar de „încă o lună” acoperită. De aceea, formarea profesională, certificarea limbii, înțelegerea drepturilor, competențele digitale și sprijinul pentru antreprenoriat sunt importante. Sunt o formă de a reda controlul asupra vieţii.
Și totuși, rămâne o întrebare care merită păstrată în minte: câți dintre cei care au învățat vor reuși să transforme această învățare în stabilitate reală? Acolo, în acel spațiu dintre intenție și rezultat, e nevoie de continuitate. De următorul pas. De sprijinul care nu se termină exact când începe viața să te testeze şi mai mult.
Asta încercăm să construim, pas cu pas, dar suntem realişti că în lipsa unor venituri sociale guvernamentale, pe fondul tăierii aproape în totalitate a tuturor programelor private, nu putem face mininuni, deşi tare mult ne-am dori să putem face minuni zilnic.
Este foarte important să nu lăsăm oamenii singuri – exact în momentul în care încep să prindă din nou încredere.
Toate acestea nu s-ar fi putut întâmpla fără sprijinul celor de la The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints prin intermediul JRS Europa.
