
Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România – JRS România anunță finalizarea proiectului „O nouă casă în România – Consolidarea mecanismului de integrare socială”, cod proiect AM22G_01, finanțat prin Programul Național 2021–2027 Azil, Migrație și Integrare.
Proiectul a avut o perioadă de implementare de 20 de luni, respectiv iunie 2024 – februarie 2026, și a urmărit sprijinirea accesului la locuire și consolidarea mecanismului de integrare socială pentru persoanele aflate în proces de integrare în România.
Prin acest proiect, JRS România a oferit consiliere, orientare practică și asistență pentru persoanele care aveau nevoie de sprijin în menținerea unei locuințe stabile. Intervenția a inclus și sprijin direct pentru chirie, astfel încât beneficiarii să poată depăși situații de vulnerabilitate locativă și să își continue parcursul de integrare în comunitate.
La finalul proiectului, 630 de persoane au beneficiat de consiliere, față de ținta planificată de 500 de persoane, ceea ce reprezintă 126% din valoarea planificată. De asemenea, 537 de persoane au beneficiat de asistență, față de ținta planificată de 500 de persoane, reprezentând 107,40% din valoarea planificată. În total, proiectul a înregistrat 1.167 de realizări, față de ținta totală de 1.000, atingând un nivel general de realizare de 116,70%.
Componenta de sprijin pentru chirii a reprezentat o parte importantă a proiectului. Valoarea eligibilă efectuată pentru această formă de sprijin a fost de 1.960.288,31 lei, contribuind direct la stabilitatea locativă a beneficiarilor sprijiniți.
Rezultatele proiectului arată că accesul la o locuință sigură, împreună cu consilierea și asistența adaptată nevoilor individuale, poate susține integrarea socială și poate reduce vulnerabilitățile imediate ale persoanelor aflate la începutul vieții lor în România.
Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 3.700.000,00 lei, din care 3.626.000,00 lei reprezintă contribuție financiară nerambursabilă.
Finanțarea nerambursabilă a fost asigurată prin Programul Național 2021–2027 Azil, Migrație și Integrare – https://fed.mai.gov.ro/ și din bugetul național, în baza contractului de finanțare încheiat cu Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, Ministerul Afacerilor Interne.
Pentru mai multe informații, puteți contacta JRS România la: jrsromania@gmail.com.

